Motivul neașteptat pentru care numeroși angajați își dau demisia, în 2022

de: Mădălina Bahrim
10 02. 2022

Anul 2022 a fost anticipat ca fiind un an al demisiilor în masă, încă din primele luni ale lui 2021. Criza sanitară prelungită a pus „pauză” o bună perioadă pe piața muncii din întreaga lume. Acum, odată cu relaxarea restricțiilor, angajații încep să fie din ce în ce mai mobili și în căutare de noi oportunități în carieră. Printre motivele clasice în baza cărora oamenii își schimbă jobul, 2022 aduce o noutate notabilă.

Experții în resurse umane susțin că, la baza deciziei oamenilor de a-și schimba jobul, în 2022, stau, ca de obicei, raționamente de tipul celor financiare. Angajații sunt în căutare de locuri de muncă mai bine plătite, dar nu trebuie să fii vreun mare specialist pentru a-ți da seama că acesta este motivul de bază al majorității demisiilor din întreaga lume.

Pandemia a venit și a adus, însă, noi motive pe care angajații le prezintă ca justificare, atunci când aleg să facă o mare schimbare în carieră. De exemplu, din cauza restricțiilor anterioare, mulți angajați au fost oarecum forțați să-și păstreze joburile, perioada instabilă pe care am traversat-o nepermițându-le să-și asume prea multe riscuri. În aceeași ordine de idei, se pare că acum se pune mai mult preț pe flexibilitatea programului, ca niciodată. Practic, flexibilitatea, respectiv opțiunea de a lucra de la distanță, câteva zile pe săptămână sau chiar permanent, a ajuns o condiție esențială în jurul căreia angajații iau decizia de a rămâne sau de a pleca dintr-o companie.

Conform unei analize EY, pandemia a schimbat și modul în care angajații se raportează la sprijinul și beneficiile oferite de angajator, la programul și modul de muncă. În contextul telemuncii, peste 50% dintre respondenți și-au dorit ca angajatorul să le pună la dispoziție resursele necesare pentru telemuncă (echipamente IT, mobilier etc.), iar 45% consideră necesară dezvoltarea de programe de sprijin pentru sănătatea fizică și mentală a angajaților, în timp ce 20% dintre respondenți își doresc să primească un sprijin financiar adițional din partea angajatorilor.

În privința beneficiilor căutate de angajați la viitorul angajator, cele legate direct de efectele pandemiei (de la cele de natură medicală până la cele referitoare la flexibilizarea programului) sunt cele mai sus cotate. Angajații români sunt, de asemenea, interesați de posibilitățile de training, avansare și dezvoltare, precum și de beneficiile financiare, criterii ce ocupă locul 2 și 3 în clasamentul general al respondenților. Posibilitatea de a lucra de acasă și relevanța pentru parcursul profesional dorit se află pe următoarele poziții. În acest context atipic, cultura organizațională, cât și managerul direct au ajuns să aibă o importanță mai mică pentru respondenți, ele ocupând locurile 6 și 7 în clasamentul general.

Ce părere au angajații despre telemuncă? 53% afirmă că accentul trebuie să fie pus de angajatori pe flexibilitatea programului de lucru, nu pe prezența la locul de muncă/ telemuncă. 30% dintre respondenți consideră că telemunca ar trebui să reprezinte jumătate din timpul lucrat, în timp ce doar 5% vor să se întoarcă la vechiul program de lucru, cu 100% prezență fizică.

În ceea ce privește opiniile cu privire la prezența fizică la locul de muncă după încheierea pandemiei, 52% dintre respondenți consideră că proporția de telemuncă va crește, în timp ce 31% dintre angajați cred că vor fi prezenți la locul de muncă într-o proporție mai mare după încheierea pandemiei.

Privind în perspectivă, 62% dintre respondenți consideră că pandemia va avea efecte pe termen lung asupra pieței muncii din România și va genera o scădere a locurilor de muncă. În acest context, aproape jumătate (54%) dintre respondenți nu sunt interesați de schimbarea locului de muncă.

„Managementul adaptat la criză, incluzând programul flexibil de muncă și comunicarea transparentă, e un aspect important pe care angajatorii ar trebui să-l ia în considerare în această perioadă, în principal pentru că persoanele aflate pe piața muncii caută acum stabilitate. În funcție de cât de durată vor fi efectele economice ale crizei sanitare, vom putea observa revenirea dinamismului pieței muncii la nivelurile pre-criză”, a declarat Horațiu Cocheci, Director People Advisory Services, EY România.

Cel mai nou motiv de demisie

Ei bine, dacă am văzut cum stau lucrurile în privința motivelor de demisie clasice, trebuie notat faptul că 2022 aduce o noutate, una neașteptată. Vorbim despre demisiile cauzate de politicile de mediu inadecvate.

Angajații de la nivel global au început să devină din ce în ce mai conștienți cu privire la impactul asupra mediului, iar specialiștii în recrutare spun că acest aspect începe să se contureze tot mai mult ca un criteriu de departajare între ofertele de muncă. Practic, atunci când aleg să lucreze pentru o organizație anume, tot mai mulți angajați analizează politica de mediu a acelei companii și tind să aleagă firmele care sunt mai prietenoase cu mediul înconjurător.

Evenimentele climatice din 202, inclusiv inundațiile grave și incendiile de vegetație, au amplificat această problemă, în întreaga lume.

Acesta ar putea fi un semnal de alarmă pentru companiile care se confruntă cu deficitul de forță de muncă din perioada pandemiei. Practic, managerii care duc lipsă de personal ar putea transforma această tendință în avantajul lor și ar putea adopta politici sustenabile, care să le fie favorabile pe piața muncii, atrăgându-le persoane dornice de muncă.

Politicile de mediu pot afecta capacitatea de a păstra personalul, a declarat Kathy Alsegaf, liderul global pentru sustenabilitate internă al Deloitte, pentru CNN Business.

De ce sunt politicile de mediu atât de importante? Ei bine, se pare că sănătatea fizică și psihică a lucrătorilor este afectată de schimbările climatice, au spus mai mult de o treime dintre respondenți.

Raportul, care se bazează pe un sondaj efectuat în rândul a peste 2.000 de directori din întreaga lume, a constatat că aproape toate companiile respondenților au simțit deja un anumit efect negativ al schimbărilor climatice. Aproape jumătate dintre ei au raportat, de asemenea, că a avut un impact asupra operațiunilor lor.

Din fericire, liderii din întreaga lume sunt conștienți de importanța politicilor climatice pentru organizațiile lor. Mai mult de trei sferturi dintre directorii globali au declarat că politicile privind schimbările climatice le afectează capacitatea de a atrage și reține talente, conform Raportului de sustenabilitate 2022 CxO al Deloitte, iar acest lucru ar putea însemna că managerii vor începe să investească în protejarea mediului, ceea ce va reprezenta un câștig nu doar pentru ei, ci și pentru întreaga omenire, pe termen lung.